miercuri, 21 mai 2008

Aproape de final

Ne apropiem cu paşi repezi de sfârşitul concursului şi ne pregătim de o etapă dificilă, şi anume jurizarea. Pentru aceasta avem nevoie să ne trimiteţi fotografiile pe care le consideraţi cele mai reprezentative pentru fiecare temă în parte, cu denumirea de rigoare. Dacă doriţi, puteţi adăuga şi un comentariu, ştiut fiind faptul că o observaţie originală poate salva o fotografie banală.

Fotografiile pot fi trimise până vineri, 23 mai.

Nu ne lipsiţi de viziunea voastră asupra lumii frumoase de lângă noi!

Text: prof. Daniela Livadaru

duminică, 4 mai 2008

Lumea… privită cu alţi ochi!

Când plecaţi la vânătoarea de frumos, încercaţi să vă debarasaţi de ideile preconcepute pe care le aveţi referitor la cele 13 teme. Încercaţi să depăşiţi sensul primar al cuvintelor şi lăsaţi-vă ochiul să cutreiere în voie împrejurimile. Raţiunea e tentată să analizeze minuţios imaginile captate de ochi. Însă de multe ori, imaginea rămâne astfel dezgolită de semnificaţia ei. Cuvântul este doar o formă de expresie, pe lângă multe altele. Este ca un titlu pentru o sumă de impresii. Nu însă şi cel mai potrivit.

Ora de fotografie poate începe simplu, cu un exerciţiu de relaxare. Ce ar fi să vă duceţi în Piaţa Unirii să hrăniţi porumbeii. Sau în Grădina Botanică, unde veveriţele aşteaptă pândind să le aruncaţi vreo nucă. Chiar, de când nu aţi mai făcut asta? Şi dacă veţi privi cu atenţie, veţi zări încântarea, lumina din ochii lor. Poate chiar un zâmbet. Şi tot acolo puteţi vedea cum creşte o floare, încet-încet, şi cum privirea ei se îndreaptă cu dragoste spre soare. Chiar şi o floare de mucegai.

Acum, după ploaie, au ieşit din umbra cochiliei lor puzderie de melci, înaintând vitejeşte pe asfalt, prin iarbă sau pe pietre, fără să le pese, în inocenţa lor, că stau în calea bocancilor. Dacă aveţi noroc şi iese soarele, priviţi cu atenţie picăturile de apă, în care se îmbrăţişează zburdalnice, a revedere, culorile curcubeului. Grăbiţi-vă, căci în curând picăturile îşi vor lua zborul, pentru a intra încă o dată în circuitul firesc al apei în natură.

Zilele acestea am fost în Bucium, la Releu. Pe jos... Ca să adaug puţină culoare vieţii... M-am aşezat pe o piatră, pe buza dealului, şi am privit. Pietre, dealuri, case, vii, blocuri, păduri, clădiri uriaşe, drumuri, biserici, nori... toate se îmbulzesc să intre, cu graţie şi armonie, în cadru. Alături de mine e o cruce, ce îşi aruncă timid umbra dincolo de pietre, unde se cască prăpastia. E un semnal de alarmă că viaţă avem şi aici, avem şi dincolo. Dar că nu trebuie să creăm o prăpastie între ele, ci una să fie prelungirea firească a celeilalte.

Text: prof. Daniela Livadaru